Este cea mai mare greșeală! Uite cum trebuie așezate corect legumele în grădină! Știai că niciodată nu trebuie să plantezi roșiile lângă castraveți?

Chiar dacă în salată merg foarte bine împreună, în grădină roșiile nu suportă compania castraveților. În schimb, morcovul, păstârnacul, pătrunjelul și mărarul sunt benefice culturii de roșii pentru că atrag gărgărițe, călugărițe și păianjeni care se hrănesc cu dăunătorii roșiilor. Nu numai atât, dar sunt flori precum crăițele și condurul doamnei care fac bine multor legume printre care este bine să le plantați. Aplicarea acestor cunoștințe vă poate aduce recolte mai bogate cu mai puțin efort pentru combaterea dăunătorilor. Iată cum așezăm legumele în grădină să fie aproape de prieteni și departe de dușmani.

Plantarea legumelor în straturi și pe rânduri este ceva ce facem pentru ordine și pentru a ne fi mai ușor să le recoltăm. Totuși, în natură nu vedem plante de același fel crescând în pâlcuri împreună, fără a se amesteca între ele. Tocmai renunțarea la o ordine creată artificial și imitarea naturii ar putea da culturilor dumneavoastră mai multă vigoare și preveni pierderile cauzate de insecte și boli. Vă prezentăm în cele ce urmează o serie de reguli de asociere a culturilor.

Roșiile:

Tomatele cresc bine pe lângă sparanghel, busuioc, fasole, morcovi, țelină, mărar, salată verde, pepene și ceapă, dar nu pe lângă castraveți, broccoli, conopidă, varză sau porumb.

Castraveții:

Castraveții îi puteți pune pe lângă fasole, varză, conopidă, porumb, salată verde, mazăre, ridichi și floarea soarelui, evitând însă zonele cu ierburi aromatice, pepeni și cartofi.

Varza:

Varza nu crește bine pe lângă broccoli, conopidă, căpșuni și roșii, dar are în schimb mulți „prieteni”: fasolea, țelina, castraveții, mărarul, salata, ceapa, cartofii, spanacul, salvia și cimbrul.

Fasolea:

Are de asemenea numeroși prieteni (sfecla, broccoli, varza, morcovii, țelina, conopida, porumbul, castraveții, dovleceii, vinetele, roșiile, cartofii, ridichii și mazărea) și câțiva dușmani (ceapa, usturoiul, ardeiul și floarea-soarelui).

Alte legume:

Mai este bine să știți că nu trebuie să puneți morcovi pe lângă mărar și pătrunjel, salată pe lângă broccoli, ceapă pe lângă fasole, mazăre și salvie și ardei pe lângă fasole.

Flori în straturile de legume:

După cum am menționat, crăițele și condurul doamnei fac bine multor legume, pentru că atrag insecte care le polenizează. Vă veți bucura astfel de recolte mai bogate de roșii, cartofi, castraveți, dovlecei, mazăre și multe altele. În plus, condurul doamnei este o floare comestibilă, care arată bine în salate și care era cultivată la scară largă în America de Sud pentru rădăcina sa hrănitoare.

Sursa: cuochiipetine.ro

  • Related Posts

    Jimmy Carter’s Journey in Hospice Care

    Jimmy Carter, the former president of the United States, entered hospice care sixteen months ago. His wife, Rosalynn, also entered hospice before passing away in November 2023. In a recent…

    Continue reading
    Inside a Time Capsule: Discovering a 67-Year-Old Caravan

    For many of us, traveling is not only a hobby but a way of life. The thrill of exploring new places and immersing ourselves in different cultures is what truly…

    Continue reading

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    You Missed

    Jimmy Carter’s Journey in Hospice Care

    • By admin
    • June 28, 2024
    • 901 views
    Jimmy Carter’s Journey in Hospice Care

    Inside a Time Capsule: Discovering a 67-Year-Old Caravan

    • By admin
    • June 28, 2024
    • 528 views
    Inside a Time Capsule: Discovering a 67-Year-Old Caravan

    The Mystery of Black Specks: Spider Droppings or Something Else?

    • By admin
    • June 18, 2024
    • 266 views
    The Mystery of Black Specks: Spider Droppings or Something Else?

    Protecting Your Trees: Battling the Evergreen Bagworm

    • By admin
    • June 18, 2024
    • 190 views
    Protecting Your Trees: Battling the Evergreen Bagworm

    Protect Your Eyewear: Defeat Scratches with These Self-Reliant Methods

    • By admin
    • June 17, 2024
    • 383 views

    The Incredible Adventure of Creating a Dream Home

    • By admin
    • June 17, 2024
    • 710 views
    The Incredible Adventure of Creating a Dream Home